Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

casa de cultura4

După cum bine se ştie săptămâna aceasta vor avea loc Zilele Oraşului, cu ocazia cărora Casa Municipală de Cultură organizează trei mai concursuri. Primul dintre ele este dedicat artelor vizuale, respectiv picturii şi este intitulat „Artur Verona”. Tema din acest an a concursului este „Dorohoiul de azi, Dorohoiul de mâine”, la această secţiune pot participa elevi ai claselor V-VIII şi ai claselor IX-XII. 

Cel de-al doilea concurs important organizat de CMC este dedicat tinerelor condee, aspiranţilor la un loc în cartea eternă a artei. Intitulat „Saşa Pană”, concursul are tema „Fantezii de Toamnă” și la această secţiune pot participa elevi ai claselor V-VIII şi ai claselor IX-XII. Tema concursului urmăreşte să aducă la lumină capacitatea imaginativă a copiilor, prinicipalul criteriu fiind originalitatea.

Cei care îşi doresc să ia parte la aceste concursuri trebuie să ştie că îşi pot depune lucrările până miercuri, 28 septembrie, ora 20:00 la sediul Casei Municipale de Cultură. Joi, urmează să aibă loc jurizarea lucrărilor, iar vineri premierea câştigătorilor.

„Sperăm să facem rost de ceva sponsorizări pentru copii, toţi vor primi diplome, locurile I,II şi III vor primi cupe, iar dacă vom reuşi să avem sponsorizări vor pimi şi premii în obiecte”, ne-a declarat Valuţa Murariu, director al CMC, Dorohoi.

Ultimul concurs, dar nu cel din urmă este dedicat reînvierii istoriei orasului și anume concursul de istorie dintre licee. Acesta va avea loc duminică la ora 13:00 în incinta Sălii de Teatru din curtea Colegiul Naţional „Grigore Ghica”. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

casa de cultura4
DorohoiNews.ro, 27-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Tu de cât timp ai permisul?
- De două săptămâni!
- Și ai făcut accident deja?!
- Da, dar din vina celuilalt!
- Ce-a făcut?
- M-a lăsat să conduc...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie

SC angajează personal (femeie) pentru curățenie
Societate comercială angajează personal (femeie) pentru curățenie. Se cere și se oferă seriozitate. ...

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi

Angajăm personal fast-food – shaormerie în Dorohoi
Ești o personă serioasă, dinamică și îți dorești un job? Vino în echipa Zehab Kebab ...

Vând garsonieră decomandată

Vând garsonieră decomandată
Vând garsonieră decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, centrală termică ARISTON, ...

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!

Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi transmite Sincere Condoleanțe!
Plecarea în veșnicie a părinților este dureroasă și greu de acceptat. Colectivul Liceului ...

Vând casă cu grădină și anexe!

Vând casă cu grădină și anexe!
Casă este compusă: 1 sufragerie 3 dormitoare 2 băi 2 holuri 2 bucătării 1 cameră tehnică 1 magazie ...

Închiriez (vând) garsonieră

Închiriez (vând) garsonieră
Închiriez (vând) garsonieră, 30mp, decomandată, renovată, mobilată și utilată complet, ...

Vând apartament

Vând apartament
Vând apartament in Dorohoi, B-dul Victoriei, preț 60000 euro, tel. 0757245186

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul Școlii Gimnaziale „Ștefan cel Mare” Dorohoi este alături de colega Doina Corlatianu ...

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală

GAVROMARM ART MASONRY solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare piatră naturală
SC GAVROMARM ART MASONRY SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul Atelier prelucrare ...

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!

Colectivul Servicii Publice Locale Dorohoi transmit Sincere condoleanțe!
Cu inimile îndurerate, conducerea societății și întregul colectiv al SC SERVICII PUBLICE ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro